Peisajul a devenit sterp, de tundra pustie si inghetata, cu vegetatie joasa, cu boscheti risipiti in iarba mai inalta, si razlet cate o cabana sau asezari mici de tot aruncate rar in cale.
Ultimele 300-400 de km relieful se domeleste, muntii se transforma in dealuri, care mai la capatul nordic se ajeaza jos transformate in coline moi.
Drumul curge pe dealuri cu pasuni inghetate fara urma de copaci, printre zapezi in troiene, bate un vant ce suiera ‘in dunga’ si o ploaie marunta ce bate parca de jos in sus, reni pascand incremeniti in ploaie, asezari pescaresti ascunse in golfuri sub stanci abrupte, ocean rece si infinit.
Cam asta-i treaba la capatul drumului, spre Nordkapp.
Sus-sus in nord, la capatul pamantului european, gasesti un “resort” pe o faleza inalta si abrupta, o stanca inalta de vreo 100m, pe o peninsula aruncata in oceanul inghetat si pustiu, un fel de hotel-restaurant-magazin la care ai acces cu o taxa norvegiana piperata. Aici am gasit sute si sute de turisti venti cu rulote, busuri, masini, dar si motociclisti – intr-o atmosfera cam comerciala de balci norvegian de 4 stele in care e clar ca esti un produs de muls cardurile bancare – intr-un comert ultracivilizat de vandut suveniruri la preturi semi-prohibitive.
Natura insa, desi am prins ceata cam groasa si am vazut peisajul doar in secvente, e bestiala! Amestecul dintre oceanul nordic, negru si rece, cu stancile coastei in maluri uriase, abrupte si gri, cu pescarusi isterici planand in picaje in negociere cu un vant ascutit, face momentul memorabil, chiar daca ploaia “spray” si frigul nu-ti dau prea mult timp de contemplare.
De-aici coboram spre sud inca 3.600km prin padurile fara de capat ale Finlandei, printre sute de lacuri si rauri nesfarsite, cu ochii la renii care ne pot taia calea.
Urmeaza tarile baltice, Polonia cea mare si inca un pic pana acasa.
Bun, pana aici totul perfect 😏